Dragi parinti,
Ati incercat vreodata sa analizati comportamentul si starile copilului in comparatie cu starile voastre sufletesti, agitatia sau tristetea voastra? V-ati gandit vreodata de ce cand sunteti agitat, tensionat, copilul vostru este la fel de agitat sau suparat?
Ati analizat vreodata cum se dezvolta un copil intr-o familie in care exista dragoste, intelegere, compasiune, comunicare, versus cum se dezvolta un copil care nu a vazut in familia lui dragoste, unde certurile si neintelegerile sunt la ordinea zilei, unde mamele sunt agresate fizic si emotional, unde parintii nu mai reusesc sa se bucure nici macar de zambetele copiilor lor?
Oare cati parinti nu trec prin decizia grea a unei separari sau a unui divort? Oare e cea mai buna decizie? Oare nu ar trebui sa ne complacem intr-o viata fara bucurii pentru a le oferi copiilor nostri o familie? Dar oare o familie in care parintii nu-si vorbesc, nu se iubesc, unde tristetea este mai presus de orice, este mai buna decat parinti separati dar posibil, fericiti? Oare daca lucrurile nu merg bine cativa ani, mai exista sanse ca sa se imbunatateasca? Oare a trai cu aceasta intrebare, in timp ce anii trec si tu traiesti intr-o lume plina de tristete, unde copilul tau nu vede bucurie, nu are niste exemple a ceea ce inseamna iubire, intelegere, unde certurile devin normalitate chiar si pentru copilul tau de cativa ani.
Dragi parinti, as vrea tare mult sa stiu parerile voastre, poate ati trecut si voi prin experiente de genul acesta, poate ati fost acel copil care si-ar fi dorit sa-si vada parintii fericiti, poate v-ati simtit vinovat pentru nefericirea parintilor vostri, acestia ramanand in aceeasi casa doar de dragul vostru.
Viata este atat de scurta, trebuie traita frumos, copiii merita sa fie crescuti frumos, nu au nevoie de multe, au nevoie de iubire, de niste parinti fericiti, de timp de calitate petrecut alaturi de parintii lui, impreuna sau separati.
Lasa un comentariu